Președintele Traian Băsescu cere reexaminarea unei legi de aprobare a OUG care reduce accizele pentru „băuturi fermentate liniștite” altele decât bere și vinuri – cidru de mere și de pere, pentru hidromel obținut prin fermentarea unei soluții de miere în apă și pentru băuturi fermentate spumoase.
Președintele Băsescu a semnat, marți, cererea de reexaminare asupra Legii privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 117/2010 pentru modificarea și completarea Legii 571/2003 privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.
Băsescu menționează în cerere că nivelul de acciză – echivalent euro/U.M. – este de 10,00 pentru băuturi fermentate liniștite altele decât bere și vinuri din care 0,00 pentru cidru de mere și de pere cu codurile NC 2206 00 51 și NC 2206 00 81 și 0,00 pentru hidromel cu codurile NC 2206 00 59 și NC 2206 00 89 obținut prin fermentarea unei soluții de miere în apă, iar nivelul de acciză – echivalent euro/U.M. pentru băuturi fermentate spumoase altele decât bere și vinuri rămâne la 45,00.
Șeful statului menționează că potrivit Ordonanței de Urgență a Guvernului 117/2010 nivelul de acciză – echivalent euro/U.M. – pentru băuturi fermentate liniștite altele decât bere și vinuri este de 100,00.
„Având în vedere că reducerea nivelului de acciză (echivalent euro/U.M.) de la 100,00 la 10,00 pentru băuturi fermentate liniștite (altele decât bere și vinuri) nu este justificată și nici fundamentată economic prin motivarea amendamentului introdus, considerăm că o asemenea reglementare nu este oportună, fiind de natură să aibă impact negativ asupra bugetului de stat. Luând în considerare competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea legii trimisă la promulgare în sensul adoptării unei legi de aprobare a ordonanței de urgență în forma adoptată de Guvern”, scrie Băsescu în cerere.